Joi, Iunie 20, 2019
   
Dimensiune Text

Cauta in site

Et 33: Daco - Getica - CS Mioveni 1-0 (1-0)

(0 voturi, nota medie 0 din 5)

meci daco gEchipa noastră a fost învinsă în această etapă, în deplasare, la Bucureşti, de Daco - Getica, la limită, cu 1-0, într-o partidă în care ostilităţile au fost conduse de argeşeni.

Un penalty neacordat în primele minute şi un gol de la 25 m au condus la această înfrângere, nemeritată, după aspectul jocului.
În minutul 4, Balint a pătruns în careu, singur, şi a fsot împins din spate în momentul şutului. A căzut, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, deşi penalty-ul a fost evident şi recunoscut la final de oficialii gazdelor. În primele 20 de minute de joc, Mioveniul a forţat, a fost mai prezentă în joc şi a fost periculoasă în faţa porţii, însă golul a venit din partea gazdelor, care la prima fază de poartă au deschis scorul, cu un şut puternic de la distanţă, al lui Muşat. Repriza a doua a început cu ocazia iemensă a argeşenilor, Rădescu şi apoi Balint ratând în aceeaşi fază din poziţi ideale. Presiunea pusă de Mioveni a continuat, însă şi gazdele au ieşit în câteva rânduri la rampă. Meciul s-a încheiat cu ocaziile lui Rădescu, mai întâi o reluare în forţă de la 16 m, puţin pe lângă poartă şi apoi un nou şut de la 25 m, cu pământul, respins cu greu de portar în ultimele minute de joc.

# Daco - Getica - CS Mioveni 1-0 (1-0)
A marcat: Muşat (21)
# Daco Getica: Gavrilaş - Muşat, Motroc, Prodan, Dedu - Tudorică (72 Cotigă) - Stancu (40 Bustea), Cîrjan (83 Georgescu), Călinţaru, Grecu - Nsiah. Antrenor: Marius Baciu
# Mioveni: Croitoru - Alexe, Traşcu, Burnea, Edi Stoica - Şerban, Lazăr - Hergheligiu (63 Işfan), Năstăsie, Ayza (46 Rădescu) - Balint (84 Călin). Antrenor: Daniel Opriţa
Arbitru: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Cartonaşe galbene: Muşat (61), Bustea (90) / Stoica (74)
Stadion: Juventus - Colentina
Spectatori: 30

Cum s-a marcat golul:
# 1-0, min 21: Ayza greşeşte o pasă în dreapta în preajma careului propriu, Nsiah preia, pătrunde şi pasează în spate, în centru, pe jos, doi jucători gazdă nu reuşesc să trimită spre poartă, însă mingea ajunge la Muşat, care de la 25 m trimite un şut bombă, plasat în stânga portarului, rămas fără replică

Filmul meciului:
# Min 4: Balint intră în careu şi are prim-planul însă este împins clar din spate, în momentul şutului, cade, iar arbitrul refuză Mioveniului un penalty clar ca lumina zilei
# min 18: centrare Edi Stoica de pe stânga, din prima, Balint reia cu capul puţin peste
# min 21: 1-0!
# min 33: Cîrjan şutează şi el de la 25 m, puternic, puţin pe lângă bară
# min 40: Iese Mihai Stancu, accidentat, şi intră Cristian Bustea
# min 46: Iese Roberto Ayza şi intră Ionuţ Rădescu
# min 49: Rădescu este angajat peste apărare, pătrunde în careu pe dreapta, şutează în forţă, dar portarul respinge fiind pe minge, balonul sare la Balint aflat în poziţie excelentă, atacantul încearcă un stop, însă faza nu îi iese şi mingea sare mult, fiind apoi prinsă lejer de portar
# min 51: corner pentru Mioveni de pe dreapta, Traşcu şutează dar este blocat, Năstăsie încearcă un vole din careu însă ratează execuţie, mingea ajunge la Stoica, în stânga, care din poziţie bună şutează mult peste
# min 55: Grecu şutează din vole, mingea este deviată în faţa porţii şi trece puţin peste transversală, Croitoru fiind păcălit
# min 58: Grecu, pe contraatac, şutează de la 20 m din stânga, balonul trece puţin peste vinclu, la colţul scurt
# min 63: Iese Andrei Hergheligiu şi intră Isfan
# min 68: Ştefan trage de la 20 m peste poartă
# min 72: Intră George Cotigă şi iese Marius Tudorică
# min 75: Grecu pătrunde pe stânga, pasează în cetru, la 16m lui Nsiah, care şutează din prima, din poziţie bună, peste poartă
# min 79: corner pentru Mioveni, Rădescu şutează de la 16m puternic, pe lângă poartă
# Min 80: Iese Daniel Cârjan şi intră Vladimir Georgescu
# Min 80: Iese Valentin Balint şi intră Alin Călin
# min 86: Nsiah pe dreapta, în careu, driblează, centrarea este deviată de Burnea iar mingea se scurge periculos, paralel cu linia porţii
# min 90: Rădescu şutează de la 25 m, cu pământul portarul respinge cu greu

Meciul Urmator

  • Meciul Urmator
  • Ultimul Meci

CS MIOVENI   CS MIOVENI
csmioveni logo mic  ball_3_anim

csmioveni logo mic

DATA: XX  2019, Ora: XX.XX, Liga 2, Etapa 1

CS MIOVENI - UTA

csmioveni logo mic

ball_3_anim sigla UTA 93 117
Scor final 3 - 0
(3-0)
Data 31 Mai 2019, Liga 2, Etapa 38

Urmatorul Meci in

Neprogramat

Clasament si Rezultate

  • Clasament
  • Rezultate

 
Echipa J V E Î G P
1 Chindia Târgovişte 38 27  7 79-34 88
2 Academica Clinceni 38 28  7 77-24 87 
3
U Cluj 38 25 7 6 85-26 82 
4
Petrolul  38  24  5 9 77-38 77 
5
Sportul Snagov 38 21 7 10 56-37 70 
6
FC Argeş 38 20 10  54-33 68 
7
CS MIOVENI 38  18  13 63-41 61 
8
Luceafărul Oradea 38 14 10 14 57-59 52 
9 Metaloglobus 38  14 17 43-56 49 
10 ASU Poli Timişoara 38 13 9 16 39-38 48
11
Daco - Getica 38 11  14  13  54-55  47 
12
Ripensia Timişoara 38 12 11  15  44-54 47 
13
UTA 38 13  8 17 55-64 47 
14
Farul 38 14 19  46-60 47 
15 Pandurii Tg Jiu 38 12  8 18  57-65 44 
16 Energeticianul 38 12  17  46-55 39 
17 Aerostar Bacău 38  10  22  60-68 38 
18 ACS Poli Timişoara 38  7 23 31-67  29 
19 CS Baloteşti 38 6 6 26 31-88 24
20 Dacia Unirea Brăila 38 27 30-123 19 

Rezultate Etapa 37 2018/2019
31 05. 2019
Echipa Scor  Echipa
CS MIOVENI 3-0 UTA
Farul 1-1 Ripensia Timişoara
Aerostar Bacău 7-2 CS Baloteşti
Daco - Getica 3-1 ACS Poli Timişoara
ASU Poli Timişoara  2-0
Metaloglobus
Luceafărul Oradea 6-0 Dacia Unirea Brăila
FC Arge 3-2
Sportul Snagov
Petrolul 2-3 Academica Clinceni
U Cluj 2-0 Pandurii Tg Jiu
Energeticianul 0-2 Chindia Târgovişte 

 

Imnul CS Mioveni

Obtener Plugin Flash para visualizar este reproductor

Stiri Judo

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Tenis de Masa

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Box

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n