Luni, Mai 20, 2019
   
Dimensiune Text

Cauta in site

Opriţa: "Mergem la Cluj să ne vindem scump pielea!"

(0 voturi, nota medie 0 din 5)

oprita bunPentru CS Mioveni urmează acum un meci important, la Universitatea Cluj, o deplasare din care antrenorul echipei noastre speră să se întoarcă cu punct sau puncte.

Daniel Opriţa a declarat înainte de acest meci, programat sâmbătă la 19,30 pe Cluj Arena: 

"Ne aşteaptă un meci greu, cu o echipă care vine după două rezultate negative şi nu are voie să facă paşi greşiţi în continuare, pentru a rămâne în cărţile promăvării. Avem în faţă o echipă bună şi de-aia va fi dificil. Ei îşi vor lua mai mult ca sigur toate măsurile să câştige, dar şi noi mergem să ne vindem scump pielea şi să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Nu avem nimic de pierdut, mergem să jucăm fotbal, pe un stadion frumos, în faţa unui public frumos... Deci sunt toate premisele pentru un spectacol frumos, la finalul căruia sperăm ca rezultatul să fie în favoarea noastră. Venim după două rezultate pozitive, iar atmosfera eu zic că s-a mai detensionat, după remiza de la Energeticianul şi victoria cu ASU Poli. Aşteptăm acum şi un joc mai bun şi rezultate la fel. Am fost într-adevăr nemulţumit de joc, după meciul cu Timişoara, iar acum la Cluj, prefer tot rezultatul. Vreau un rezultat bun, dar vreau să crească şi nivelul jocului. La ultimul meci a fost şi presiune pe jucători, care şi-au dorit să câştige şi le-a fost frică să nu facă greşeli. Dacă marcam noi pentru 2-0 în acel meci, era altceva. Oricum am jucat contra unei echipe bune, care într-adevăr se bate la retrogradare, dar care a avut evoluţii bune şi a dat totul cu noi, pe teren. Întâlnim sâmbătă pe Universitatea Cluj, o echipă care rămâne în continuare candidată la promovare, dar va fi o luptă strânsă, care se va duce pe teren. Clujul este o echipă de tradiţie, şi multă lume şi-o doreşte în Liga I. Snagov-ul şi Clinceni-ul sunt însă primele două în clasament şi totul se decide pe teren, iar U Cluj şi Petrolul nu sunt deja promovate!"

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n