Miercuri, Noiembrie 22, 2017
   
Dimensiune Text

Cauta in site

Florin Marin a fost prezentat ieri

(0 voturi, nota medie 0 din 5)

florin marin prezentareÎntr-o conferinţă de presă ţinută ieri la prînz la Stadionul Orăşenesc, conducerea clubului CS Mioveni l-a prezentat pe noul director tehnic al echipei, Florin Marin. Alături de experimentatul tehnician, în faţa presei au fost prezenţi şi preşedinţii clubului, Dumitru Olteanu şi Constantin Stancu.    

Primul dintre oficialii grupării galben-verde a vorbit şi despre motivele despărţirii de fostul antrenor, Alexandru Pelici. „Rezultatele înregistrate în acest retur au fost nesatisfăcătoare, iar punctele pierdute acasă cu Foresta şi înfrîngerea de la Brăila au contat foarte mult în decizia noastră. La acel moment, şansele de promovare au scăzut foarte mult. Am făcut o analiză a situaţiei ultimelor două rezultate. Cu Foresta şi Brăila au fost hotărîtoare, conducerea luînd decizia de a-i rezilia contractul antrenorului Pelici. Această reziliere s-a realizat pe cale amiabilă, discutînd şi cu dl preşedinte şi cu antrenorul. Am stat la masă şi am ajuns la o înţelegere. Totul a fost amiabil. Cum spuneam, la acel moment, şansele erau foarte mici, dar, după etapa trecută, am început să ne agăţăm din nou de speranţe. Vreau să precizez că nu am discutat cu Florin Marin înainte de plecarea dlui Pelici. De-abia după aceea am discutat. Am făcut o discuţie despre campionatul următor şi pînă la urmă am ajuns la concluzia că nu trebuie amînat pînă la anul, şi trebuie să încercăm în continuare în acest sezon. Pentru campionatul viitor, Florin Marin are obiectiv principal PROMOVAREA, dar încercăm şi în acest moment acest lucru. NU am spus să renunţăm, doar că şansele erau foarte mici... Am ajuns la această înţelegere cu dl profesor şi dînsul va ocupa funcţia de director sportiv, urmînd ca antrenor principal să fie Iordan Eftimie, iar secund Mihai Olteanu“, a declarat preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu.
La rîndul său, preşedintele executiv al clubului argeşean, Telu Stancu, a completat: „Îi urez dlui profesor un bun venit şi îi doresc succes! Să dea Dumnezeu să realizeze obiectivul, încă de anul acesta, însă, după mine, va fi foarte greu. Sper ca jucătorii să înţeleagă însă că sînt foarte importante aceste jocuri şi sper să joace bine, ca să cîştigăm toate meciurile pe care le mai avem de disputat. Sperăm în continuare la promovare, pentru că jocul rezultatelor  ne-a adus în această situaţie de a spera. Ne dorim foarte mult să realizăm acest obiectiv, ar fi păcat să nu îl realizăm, pentru că acest club investeşte foarte mult, şi este unul dintre cele mai serioase din ţară“
Noul director tehnic a vorbit şi el despre şansele la promovare. „Ţinînd cont de rezultatele din etapa trecută, şi anume de înfrîngerile UT-ei şi Braşovului, şansele au crescut. Dar mai mari şanse ca noi le au Sepsi şi UTA, care au 2 şi 3 puncte avans. Mai sînt şi alte cluburi care pot veni din spate, ca Braşovul, Tîrgovişte... pot reintra în luptă. Important este ca noi să cîştigăm meciurile pe care le am avem, să obţinem maximum din fiecare joc. În mare măsură totul depinde de rezultatele celor 5 jocuri care mai sînt, partide pe care trebuie să le pregătim foarte bine. Şi trebuie să începem cu primul meci, cel cu Clinceniul, o echipă cu jucători cu experienţă, care a pus probleme pînă acum. Este un joc serios pentru noi, la care trebuie să avem maximă concentrare în abordare“, a spus Florin Marin. 

 Sursa: www.curier.ro 

Meciul Urmator

  • Meciul Urmator
  • Ultimul Meci

CS Baloteşti   CS MIOVENI

CS Balotesti logo copy

 ball_3_anim

csmioveni logo mic

DATA: 26 Nov. 2017, Ora: 14.00, Liga 2, Etapa 19, Telekom Sport 1

CS MIOVENI - AFC Hermannstadt

csmioveni logo mic

ball_3_anim

Logo FC Hermannstadt copy

Scor final 1 - 1
(0-0)
Data 20 Nov. 2017, Liga 2, Etapa 18

Urmatorul Meci in

Neprogramat

Clasament si Rezultate

  • Clasament
  • Rezultate

 
Echipa J V E Î G P
1 Hermannstadt 18 12 5 1 30-10 41
2 Dunărea Călăraşi 18 12 4 2 35-15 40
3
Chindia Târgovişte 18 10 6 2 39-9 36
4
Academica Clinceni 18 9 5 4 30-23 32
5
ASA Tg Mureş 18 9 4 5 38-28 31
6
CS Afumaţi 18 9 4 5 21-13 31
7
ASU Poli Timişoara 18 9 3 6 24-20 30
8
Sportul Snagov 18 7 5 6 16-13 26
9 FC Argeş 18 6 7 5 20-15 25
10
CS Mioveni 18 6 6 6 26-25 24
11
Ripensia Timişoara 18 5 6 7 36-23 21
12
UTA 18 5 6 7 24-24 21
13
Olimpia Satu Mare 18 6 2 10 18-30 20
14
Metaloglobus 18 5 4 9 17-26 19
15 Dacia Unirea Brăila 18 4 5 9 40-39 17
16 Pandurii Tg Jiu 18 3 8 7 23-28
17
17 Luceafărul Oradea 18 4 5 10 24-31 17
18 CS Baloteşti 18 4 5 9 23-26 17
19 Foresta Suceava 18 4 2 12 12-59
14
20 Ştiinţa Miroslava 18  3  4 11 16-45 13

Rezultate Etapa 18  2017/2018
Echipa Scor Echipa
18. 11. 2017
CS MIOVENI 1-1 Hermannstadt
Sportul Snagov 2-0 Foresta Suceava
Luceafărul Oradea 1-1 Ştiinţa Miroslava
Ripensia Timişoara 0-2 ASU Poli Timişoara
ASA Tg Mureş 4-1
Pandurii Tg Jiu
Dacia Unirea Brăila 3-4 UTA
Metaloglobus 0-3
CS Afumaţi
Chindia Târgovişte 2-2 CS Afumaţi
FC Argeş 2-1 Olimpia Satu Mare 
Academica Clinceni 5-2 CS Baloteşti

 

Imnul CS Mioveni

Obtener Plugin Flash para visualizar este reproductor

Stiri Judo

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Tenis de Masa

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Box

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n