Vineri, Septembrie 18, 2020
   
Dimensiune Text

Cauta in site

Dulcea a debutat la Mioveni

1forbal_acu_arad5-1 
Adrian Dulcea, atacantul adus sãptãmîna trecutã la echipã, a debutat pentru CS Mioveni în meciul cu ACU. Fostul alb-violet a început partida ca rezervã, fiind introdus pe teren în minutul 62, în locul lui Claudiu Ionescu, imediat dupã ce acesta din urmã a înscris golul trei.
Dulcea s-a fãcut imediat remarcat dupã ce a intrat, încercând sã înscrie direct din loviturã liberã, dar mingea şutatã de el a trecut puţin peste poartã. Apoi, în minutul 85, atacantul a fost din nou în prim-plan, dupã ce a reluat cu capul, milimetric peste poartã, o centrare în careu a lui Coşereanu, de pe partea dreaptã. În fine, Adrian Dulcea a fost şi protagonistul ultimei faze importante a partidei. În minutul 90, acesta a scãpat pe contraatac, pe partea dreaptã, a ajuns la 18 m talonat de un adversar şi, în loc sã încerce pãtrunderea şi înscrierea golului, i-a pasat pe partea cealaltã lui Ayza, care, însã, se afla în ofsaid.


Imediat dupã meci, Adrian Dulcea ne-a declarat: „A fost bine la debut. Atmosfera este bunã acum, la echipã. Ne trebuia victorie, bãieţii fiind un pic încordaţi dupã primele douã meciuri oficiale. Este bine cã am câştigat, iar acum putem spune cã am început şi noi campionatul. Am avut şi eu ocazia sã înscriu, dar nu a fost sã fie! Sper ca pe viitor sã marchez - de ce nu? - cu Iaşiul, care va fi un meci foarte greu“.

Meciul Urmator

  • Meciul Urmator
  • Ultimul Meci

CS MIOVENI   Metaloglobus

csmioveni logo mic

 ball_3_anim

sigla Metaloglobus Bucuresti logo copy

DATA: 19.09.2020, 11.00, Liga 2, Et. 4

Unirea Slobozia - CS MIOVENI

silgla slobozia

ball_3_anim

csmioveni logo mic

Scor final 0 - 0
(0-0)
12.9.2020, ora 11:00 Liga 2, Etapa 3

Urmatorul Meci in

Neprogramat

Clasament si Rezultate

  • Clasament
  • Rezultate

 
Echipa J V E Î G P
1 Rapid 3 3 0 0 8-2 9
2 U Craiova 3 2 1 0 7-3 7
3
ASU Poli 3 2 1 0 3-1 7
4
Petrolul 3 2 0 1 10-2 6
5
Dunărea 3 2 0 1 5-2 6
6
Farul 3 2 0 1 4-3 6
7
Viitorul Pandurii  3 2 0 1 7-7 6
8
Concordia Chiajna 3 1 2 0 5-3 5
9 Gloria Buzău 3 1 2 0 3-2 5
10 Turris Tr Măgurele 3 1 1 1 7-3 4
11
Csikszereda 2 1 1 0 2-1 4
12
Unirea Slobozia 3 1 1 1 2-3 4
13
CS MIOVENI 3 0 3 0 0-0 3
14
U Cluj 3 1 0 2 2-3 3
15 CSM Reşiţa 2 1 0 1 1-4 3
16 Metaloglobus 2 0 2 0 3-3 2
17 Aerostar Bacău 3 0 0 3 0-3 0
18 Fotbal Com. Recea 3 0 0 3 3-8 0
19 CSM Slatina 3 0 0 3 1-6 0
20 Pandurii Tg Jiu 1 0 0 3 1-7 0
21 Ripensia Timişoara 2 0 0 3 1-6 0

 Etapa 4 2020/2021 Liga 2
19. 09. 2020
Echipa Scor  Echipa
CS MIOVENI - Metaloglobus
Concordia Chiajna - Pandurii Tg Jiu
Farul - Gloria Buzău
CSM Reşiţa - ASU Poli
Ripensia - Aerostar Bacău
CSM Slatina - Fotbal Com. Recea
Rapid -
Turris Tr Măgurele
Viitorul Pandurii - U Craiova
Csikszereda - Petrolul
 U Cluj - Unirea Slobozia
Dunărea Călăraşi -
stă

 

Imnul CS Mioveni

Obtener Plugin Flash para visualizar este reproductor

Stiri Judo

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Tenis de Masa

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Box

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n