Duminică, August 18, 2019
   
Dimensiune Text

Cauta in site

Marius Stoica, după ultimele victorii: "Jucătorii au altă atitudine!"

(0 voturi, nota medie 0 din 5)

marius stoica bunAntrenorul interimar al echipei noastre, Marius Stoica s-a declarat mulţumit de jocul prestat de galben-verzi în ultimele două partide, terminate cu victorii clare.

Astfel, CS Mioveni a câştigat acum două etape cu 6-0 în deplasare la Dacia Unirea Brăila, iar etapa trecută a învins pe propriul teren cu 4-1 pe Ripensia.

După aceste jocuri, Marius Stoica a declarat: "A fost într-adevăr o victorie  muncită, meritată a jucătorilor noştri. S-a văzut altă atitudine faţă de alte jocuri. Mă bucur că jucătorii mei au avut prospeţime în acest meci şi au ajuns să joace de plăcere. N-aveau ce să piardă.... Eu continuu munca depusă de Daniel Opriţa şi Fane Nofitovici, care au fost colegi de-au mei. Nu mă gândesc la ediţia următoare de campionat, mă gândesc doar la meciul următor. Mai avem două jocuri pe care trebuie să le abordăm aşa cum trebuie, ca să avem linişte. E prematur să vorbesc de sezonul 2019/2020... eu sunt interimar la echipă. Acum mă bucur de această victorie, a doua de când am preluat echipa şi sperăm să continuăm pe aceeaşi linie până la final!"

 

Meciul Urmator

  • Meciul Urmator
  • Ultimul Meci

CS MIOVENI
  Campionii FC Argeş

csmioveni logo mic

 ball_3_anim

sigla fc arges

DATA: 27.08.2019, Ora: 19.00, Liga 2, Etapa 4

Viitorul Pandurii Tg Jiu
- CS MIOVENI

sigla viitorul pandurii targu jiu copy

ball_3_anim

csmioveni logo mic

Scor final 0 - 1
(0-0)
Data 17 August 2019, Liga 2, Etapa 3

Urmatorul Meci in

Neprogramat

Clasament si Rezultate

  • Clasament
  • Rezultate

 
Echipa J V E Î G P
1 UTA 2 2
0 6-0 6
2 Turris Tr Măgurele 2 2
0 5-0 6
3
Gloria Buzău
2 2 0 0 3-1 6
4
CSM Reşiţa 2 1 1 0 3-1 4
5
Rapid
2 1 1 0 3-1 4
6
CS MIOVENI
2 1 1
2-1 4
7
Farul 2 1 1
0 1-0 4
8
Campionii FC Argeş
2 1 0 1 4-2
9 ASU Poli Timişoara
2 1 0 1 3-1
10 Csikszereda M. Ciuc 2 1 0 1 3-1 3
11
U Cluj 2 1
0 1
3-2 3
12
Ripensia 2 1 3-3 3
13
Concordia Chiajna 2 1
0 1 2-3 3
14
Petrolul 2 1 2-4 3
15 Viitorul Pandurii 2 1
0 2-4 3
16 Metaloglobus
2 0 2
1-5
17 Sportul Snagov
2
2
1-5 0 
18 Daco  - Getica
2 0 0 2 0-4
19 Dunărea Călăraşi
2 0 0 2 0-4 0
20 Pandurii Tg Jiu 2 2 0-5

Rezultate Etapa 3 2019/2020
17. 08. 2019
Echipa Scor  Echipa
Viitorul Pandurii 0-1 CS MIOVENI
CSM Reșița 3-1 Pandurii Tg Jiu
Gloria Buzău 7-0 Sportul Snagov
Metaloglobus 3-0 Ripensia Timișoara
UTA 3-0
Csikszereda M. Ciuc 
Campionii FC Argeș 1-0 U Cluj
ASU Poli Timișoara 0-1
Daco - Getica
Concordia Chiajna - Farul
Dunărea Călărași - Petrolul
Turris Tr Măgurele - Rapid

 

Imnul CS Mioveni

Obtener Plugin Flash para visualizar este reproductor

Stiri Judo

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Tenis de Masa

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Box

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n