Duminică, Septembrie 20, 2020
   
Dimensiune Text

Cauta in site

Sâmbătă, la 11.00, meci la Mioveni cu nou-promovata Reşiţa

meci asuu poliCS Mioveni dispută mâine dimineaţă al doilea meci din noul campionat al Ligii a II-a. Adversară, de la ora 11.00, va fi pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni, nou-promovata CSM Reşiţa.

Sezonul a început bine pentru cele două formaţii, ambele bifând victorii în prima etapă. Echipa argeşeană a învins cu 1-0 în deplasare, pe ASU Poli Timişoara, printr-un eurogol marcat de Hergheligiu în minutul 59. De partea cealaltă, CSM Reşiţa, o echipă nou-promovată, a trecut cu 2-0, pe propriul teren, de U Cluj, producând surpriza primei etapei, într-un meci care s-a jucat chiar în devansul rundei. Cu câte trei puncte după prima etapă, CS Mioveni şi CSM Reşiţa caută acum să continue acest parcurs şi să îşi îmbogăţească zestrea cu alte trei puncte. Pentru galben-verzii antrenaţi de Marius Stoica, nu există însă decât varianta victoriei, având în vedere că echipa joacă pe propriul teren, în faţa propriilor suporterilor. De altfel şi jucătorii sunt conştienţi de importanţa acestui meci de debut, acasă şi speră să obţină o nouă victorie. Moralul echipei este unul foarte bun după succesul obţinut etapa trecută în deplasare, în urma unui joc destul de bun.
“Ne asteapta un joc foarte dificil. La prima vedere CSM Resita pare o echipa echilibrata, care a oferit surpriza etapei trecute, prin victoria în fasa lui U Cluj. Au obtinut însa un succes meritat, joaca su sufletul si îsi doresc rezultate în continuare" a atenţionat înainte de acest joc, antrenorul Marius Stoica, cunoscând puterea adversarului.
La rândul lor, jucătorii, sunt şi ei conştienţi că meciul cu nou promovata CSM Reşiţa este unul greu. "Ne asteapta un meci dificil. Toate partidele sunt de altfel dificile, nu doar aceasta. Speram sa luam cele 3 puncte puse în joc si sa continuam seria evolutiilor si a rezultatelor bune" a adăugat Andrei Hergheligiu, care a fost completat de căpitanul Burnea: "Si acum ne asteapta o partida dificila. Întâlnim o echipa cu experienta la acest nivel, care are jucatori ce au mai evoluat în aecst esalon. Au fostbalisti cu talie, dat noi suntem pregatiti bine si nu ne dorim decât cele 3 puncte".

 

Meciul Urmator

  • Meciul Urmator
  • Ultimul Meci

Pandurii Tg Jiu   CS MIOVENI

stema pandurii copy

 ball_3_anim

csmioveni logo mic

DATA: 26.09.2020, 11.00, Liga 2, Et. 5

CS MIOVENI - Metaloglobus

csmioveni logo mic

ball_3_anim

sigla Metaloglobus Bucuresti logo copy

Scor final 0 - 1
(0-1)
19.9.2020, ora 11:00 Liga 2, Etapa 4

Urmatorul Meci in

Neprogramat

Clasament si Rezultate

  • Clasament
  • Rezultate

 
Echipa J V E Î G P
1 Rapid 3 3 0 0 8-2 9
2 U Craiova 3 2 1 0 7-3 7
3
ASU Poli 3 2 1 0 3-1 7
4
Petrolul 3 2 0 1 10-2 6
5
Dunărea 3 2 0 1 5-2 6
6
Farul 3 2 0 1 4-3 6
7
Viitorul Pandurii  3 2 0 1 7-7 6
8
Concordia Chiajna 3 1 2 0 5-3 5
9 Gloria Buzău 3 1 2 0 3-2 5
10 Turris Tr Măgurele 3 1 1 1 7-3 4
11
Csikszereda 2 1 1 0 2-1 4
12
Unirea Slobozia 3 1 1 1 2-3 4
13
CS MIOVENI 3 0 3 0 0-0 3
14
U Cluj 3 1 0 2 2-3 3
15 CSM Reşiţa 2 1 0 1 1-4 3
16 Metaloglobus 2 0 2 0 3-3 2
17 Aerostar Bacău 3 0 0 3 0-3 0
18 Fotbal Com. Recea 3 0 0 3 3-8 0
19 CSM Slatina 3 0 0 3 1-6 0
20 Pandurii Tg Jiu 1 0 0 3 1-7 0
21 Ripensia Timişoara 2 0 0 3 1-6 0

 Etapa 4 2020/2021 Liga 2
19. 09. 2020
Echipa Scor  Echipa
CS MIOVENI - Metaloglobus
Concordia Chiajna - Pandurii Tg Jiu
Farul - Gloria Buzău
CSM Reşiţa - ASU Poli
Ripensia - Aerostar Bacău
CSM Slatina - Fotbal Com. Recea
Rapid -
Turris Tr Măgurele
Viitorul Pandurii - U Craiova
Csikszereda - Petrolul
 U Cluj - Unirea Slobozia
Dunărea Călăraşi -
stă

 

Imnul CS Mioveni

Obtener Plugin Flash para visualizar este reproductor

Stiri Judo

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Tenis de Masa

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Box

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n