Sâmbătă, la 11.00, jucăm în deplasare, la Buzău

meci fc argesssCS Mioveni dispută mâine, de la ora 11.00, în deplasare, la Buzău, un nou meci de campionat, partida cu Gloria din localitate, contând pentru etapa a 5-a a Ligii a II-a.

Meciul este un derby al clasamentului, întâlnindu-se ocupantele locurilor 1 (gazdele) şi 3 (oaspeţii).

CS Mioveni are un început bun de campionat, cu 3 victorii şi o remiză în primele patru etape ale sezonului. Galben-verzii au învins astfel, în deplasare, pe ASU Poli Timişoara cu 1-0, au remizat acasă cu Reşiţa 1-1, au câştigat din nou afară, la Severin cu Viitorul Pandurii, cu 1-0 şi au râs etapa trecută de rivala FC Argeş, învingând-o cu 2-0, golurile venind după ce fundaşii piteşteni i-au confundat pe atacanţii Mioveniului cu coechipierii lor din apărare şi au făcut nişte faze de cascadorii râsului. Cu cele 10 puncte acumulate şi cu golaverajul 3-1, echipa lui Marius Stoica a urcat în clasament pe locul 3, în urma Gloriai Buzău şi Turris Tr Măgurele. De partea cealaltă, buzoienii, antrenaţi de Ilie Stan,  vin după 4 victorii consecutive, iar cu cele 12 puncte acumulate şi cu golaverajul 12-1 ocupă prima poziţie a topului. Gloria Buzău a învins cu 1-0, acasă, pe Csikszereda în prima etapă, apoi a trecut cu 2-1 de Ripensia, la Timişoara, a urmat o nouă victorie acasă, 7-0 cu Sportul Snagov, în timp ce etapa trecută au învins cu 2-0 la U Cluj.

Echipa noastră vizează o nouă victorie în deplasare şi un nou meci în care să marcheze.