Echipa noastră a trasnferat în această vară 13 jucători. În cadrul unei conferințe de presă, premergătoare meciului cu afumați, au fost prezetnați și două dintre noutăți.
Este vorba despre mijlocașul Alexandru Răuță și fundașul Alexandru Core.
Cei doi au fost prezentați de conducerea clubului, Dumitru Olteanu – președinte CD și Claudiu Cojocaru – președinte executiv.
”Ne-a fost greu în această vară, am pierdut foarte mulți jucători din cauza nivelului salarial ridicat. Mulți jucători au pelcat, dar am reușit să strângem rândurile și am adus jucători cu experiență care să ne ajută. În plus sunt și mulți juniori de la Centru care sunt deja în programul echipei. Obiectivul pentru acest sezon este clasaea la jumătate, locurile 10-12” Dumitru Olteanu
”Mulțumesc tuturor jucătorilor care au făcut parte din lotul nostru până acum, dar și unui om special pentru clubul nostrum, Telu Stancu, care a decis să se retragă. În momentul de față avem 11 jucători din Mioveni în lot, iar media de vârstă este de 23 de ani, la echipă” Claudiu Cojocaru
Jucătorii transferați de CS Mioveni:
# Laurențiu Corbu – 30 ani – fundaș central – ultima dată la Concordia Chiajna – lider de contract
# Alexandru Core – 23 ani – fundaș central – Poli Iași – împrumut
# Ionuț Nadolu – 21 ani – fundaș stânga – Gloria Buzău – liber de contract
# Sorin Bustea – 29 ani – mijlocaș dreapta – CS Tunari – lidebr de contract
# Georgios Neofytidis – 24 ani – mijlocaș defenisv – Iraklis (Grecia) – liber de contract
# Florentin Puiu – 21 ani – mijlocaș dreapta – CS Tunari – liber de contract
# Ianis Vencu – 16 ani – atacant – FCSB – împrumut
# Eduard Dănilă – 18 ani – mijlocaș stânga -Rapid – împrumut
# Beniamin Lazăr – 25 ani – atacant – CSO Plopeni – liber de contract
# Andrei Răuță – 29 ani – fundaș central – CSC Dumbrăvița – liber de contract
# Alexandru Răuță – 32 ani – mijlocaș central – Bnei Shefaram – liber de contract
# Gabriel Zamura – 20 ani – mijlocaș – Flacăra Horezu – revenire
# Theocharis Pozatzidis – 25 ani – atacant – FC Kozani (Grecia) – liber de contract
Articol publicat la: 08/08/2024 19:53