Atacantul gorjean Albert Voinea, 30 de ani, a sosit la CS Mioveni în acest an. A fost dorit de antrenorul Alexandru Pelici, tehnician cu care mai lucrase la CSM Râmnicu Vâlcea și Ripensia Timișoara.
Fotbalistul își amintește cu plăcere despre anii de școală. Astfel, Albert Voinea a știut foarte bine să îmbine învățătura cu fotbalul. De asemenea a făcut o serie de sacrificii, conștient fiind că doar prin multă muncă și o ambiție de fier poți ajunge acolo unde-ți dorești.
La ce vârstă ai început să cochetezi cu fotbalul și de ce?
În cazul meu, pot spune că fotbalul este moștenire de familie, în sensul că tata a jucat pe postul de portar în echipa Pandurii Târgu-Jiu, care evolua în eșalonul secund. Am început să joc fotbal la 7 ani. Moșul meu era antrenor la o echipă din Liga a IV-a (seniori), la Urdari, o comună de lângă Rovinari, locul meu natal. M-a introdus într-un meci al echipei de juniori și îmi amintesc că îmi era foarte mare echipamentul, arătam de parcă aveam rochie. S-a găsit imediat o soluție salvatoare, mi-au legat echipamentul cu sârmă din gardul de la stadion.
Am evoluat și eu câteva minute, nu eram legitimat, cred că a fost o înțelegere cu arbitrul. Am fost un copil ascultător și mi-a plăcut foarte mult munca. Nu peste mult timp, mai precis la 9 ani, am ajuns la echipa de juniori a clubului Pandurii Târgu-Jiu. Am marcat multe goluri acolo, an de an, iar apoi am fost cooptat în lotul echipei secunde a clubului, plecând cu aceasta în cantonament. Aveam 17 ani și multe visuri… Un an mai târziu, la 18 ani, am debutat în Liga I, la Pandurii, formație care era pregătită de către Petre Grigoraș. De-a lungul carierei, am mai jucat la Gloria Bistrița, Damila Măciuca, CSU Craiova, CSM Reșița, CSM Rm. Vâlcea, Ripensia Timișoara, Turris Turnu Măgurele, UTA, U. Cluj, iar în acest an am poposit la CS Mioveni, unde mă simt foarte bine. Acesta este, în linii mari, parcursul meu fotbalistic.
Când ai câștigat primii bani din fotbal și ce ți-ai cumpărat?
Primii bani i-am primit când jucam la echipa a doua a clubului Pandurii Târgu-Jiu; au fost 1200 de lei și mi-am cumpărat o pereche de ghete și un parfum. Mergeam într-un vestiar de seniori și eram nevoit să țin și eu pasul.
Îți amintești cu plăcere de anii de școală?
Da, normal. Până în clasa a VIII-a am învățat la școala din Rovinari, iar antrenamentele le făceam la Târgu-Jiu. Am făcut naveta din clasa a II-a până în ultimul an de gimnaziu, cu trenul; mă trezeam la 6, iar până la 7 citeam lecțiile pentru ziua respectivă. Mai eram cu doi copii în tren și fugeam de controlor, adică de „nașu”, pentru că nu voiam să-i dăm acel leu pe bilet, preferam să-l păstrăm și să ne cumpărăm ceva la școală, un corn, de exemplu. Aveam ore după-amiază, iar la Târgu-Jiu mergeam la antrenament, în fiecare dimineață, erau 25 de km între localități.
Ajungeam acasă de la antrenament, la 12.45, iar orele le începeam la 13. Săream direct în hainele de școală; prânzul îl serveam la școală, în pauză, de multe ori. Mai întârziam și la prima oră, dar profesorii știau situația mea și nu-mi puneau absențe. Am fost un copil silitor, nu este o laudă, este purul adevăr. Am luat premiul I până în clasa a VIII-a, am îmbinat utilul cu plăcutul. Am terminat clasa a VIII-a cu media generală 9,89. Fratele meu, care este mai mic, a învățat la aceeași școală, iar profesorii mereu mă lăudau în fața lui.
Ai o familie foarte frumoasă. Cum ți-ai cunoscut soția?
Actualmente, Irina, minunata mea soție, este profesoară de limba engleză, predă la un liceu din Țicleni, județul Târgu-Jiu. Am cunoscut-o cu mulți ani în urmă, lucra atunci la magazinul oficial al clubului Pandurii Târgu-Jiu. Avem împreună o fiică, Selena, care are 7 ani și este cea mai mare realizare a noastră. Micuța este născută în aceeași zi și lună, în același an și la aceeași oră cu fiul domnului Alexandru Pelici, Mihai: în anul 2015, pe 9 septembrie. Selena este cel mai înfocat suporter al meu. Este un copil normal, îi plac călătoriile, dar nu are răbdare deloc.
”Selena este cel mai înfocat suporter al meu” – Albert Voinea
Care a fost cel mai trist moment din viață?
Au fost mai multe, am avut și decepții, dar am trecut mai departe, am mers înainte. Nu mi-a fost ușor, însă am înțeles că fiecare eșec ne învață cum să devenim mai puternici. Nu pot să spun care a fost cel mai trist moment, au fost mai multe. De asemenea, eu sunt un om foarte sensibil, mă afectează chiar și atunci când cel de lângă mine suferă. Sunt o persoană empatică și mă încarc negativ cu energia celui aflat în impas.
Un sfat pentru copiii care visează la o carieră de succes în sportul rege…
Să fie pasionați de muncă, modești, disciplinați și foarte serioși, doar așa pot reuși. Fotbalul vine întotdeauna la pachet cu școala, nu trebuie s-o neglijeze. Învățătura te educă, îți deschide noi orizonturi, îți dă o cultură generală bogată. Ceea ce-ți spune antrenorul la ședințele de pregătire se completează perfect cu ceea ce te învață profesorul la școală. Sportul te învață să-ți pese de celălalt, să încerci să-l ajuți, descoperi spiritul fair-play, suporți mai ușor eșecurile etc.
Unde te vezi peste 10 ani?
Din punct de vedere profesional, îmi doresc să fiu angrenat tot în acest domeniu, iar în plan personal, vreau să mă aflu într-un loc unde să pot fi un sprijin de nădejde pentru fiica mea.
Articol publicat la: 01/08/2022 17:06