astazi-victorie-cu-dinamo-intr-un-amical-plin-de-duritati

Astăzi, victorie cu Dinamo, într-un amical plin de durități

Astăzi, echipa noastră a disputat un nou meci de verificare în cadrul cantonamentului de la Mogoșoaia. Astfel, pe terenul de la Buftea, de la ora 12:30, galben-verzii au jucat cu Dinamo. Partida a fost presărată cu multe durități, unele duse la extrem. Meciul s-a terminat 2-0 pentru CS Mioveni.

La pauză, echipa noastră conducea cu 1-0. Golului a fost marcat de jamaicanul James Wright. Fotbalistul aflat în probe a finalizat din careu, după o centrare a lui Rădescu de pe dreapta, fază la care portarul a respins în față, iar mijlocașul de bandă a șutat pe sub el. Tot în prima repriză, Rusu a părăsit terenul pe targă. Acesta a fost dus la spital, după ce portarul l-a lovit cu pumnul în plină figură la un balon trimis în careu. La acea fază, spiritele s-au încins, arbitrul a dat penalty, dar Buziuc l-a ratat, portarul apărând. În prima parte Toma a mai suferit o intrare cu talpa pe gleznă, iar Rădescu a fost călcat pe mână

După pauză, Vereș a majorat avantajul. Sanoh a făcut două driblinguri pe dreapta, a scos balonul scoate în spate iar Vereș a înscris la coltul lung.

Echipa noastră a ratat mai multe ocazii mari prin Voinea, Șerbănică și Sanoh.

Partida de astăzi s-a terminat 2-0 pentru CS Mioveni care se ală la al doilea amical al iernii, după ce în primul au pierdut cu 3-1 în fața lui FC Argeș.

CS Mioveni – Dinamo 2-0 (1-0)

Au marcat: Wright (32), Szilard Vereș (77)

CS Mioveni: Popescu – Ionuț Rădescu (62 Dorinel Oancea), Alexandru Iacob, Adrian Scarlatache (62 Ionuț Balaur), Garutti (65 Ionuț Burnea), Dănuț Șerbănică – Daniel Toma, Dumitriu (46 Vereș) – Alexandru Buziuc (65 Coman), Rusu (25 Albert Voinea, 60 Dat), Wright (46 Sanoh)

Articol publicat la: 12/01/2022 15:48