Ștefan Blănaru (32 de ani) este unul dintre jucătorii pe care Alexandru Pelici, fostul antrenor al galben-verzilor, i-a adus la Mioveni, cu speranța că echipa va putea să meargă în play-off-ul de promovare din Liga 2, pentru al doilea an la rând. Iar fotbalistul a reușit să promoveze cu formația argeșeană pe prima scenă a fotbalului românesc. Jucătorul este originar din Moldova Nouă și a venit de la FC Hermannstadt.
Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe atacantul Ștefan Blănaru, care a avut amabilitatea să ne povestească mai multe amănunte care nu au legătură cu fotbalul, ci aparțin vieții personale.
Te rog frumos să-mi povestești despre copilăria ta…
Am avut o copilărie normală și frumoasă, îmi amintesc cu drag. Îmi plăceau foarte mult animalele, le iubeam. Acum am un câine și o pisică, nu mi-a dispărut pasiunea pentru patrupede. Jucăria mea preferată era mingea, îmi plăcea să joc cât mai mult fotbal în curte, dar și pe maidan. La vârsta de 13 ani, când încă eram un copil, am plecat la Liceul Sportiv din Timișoara, atunci a început „aventura” mea în fotbal. Când eram mai mic, iubeam o jucărie care întruchipa o țestoasă Ninja. Îmi amintesc că eram înnebunit după acea figurină.
Ai fost un elev silitor? Care a fost cea mai mică notă pe care ai primit-o și la ce disciplină?
Deși fotbalul îmi ocupa foarte mult timp, îmi plăcea să învăț, era normal să-mi doresc să știu cât mai multe lucruri. Îmi plăcea matematica, învățam cu drag, iar nota cea mai mica pe care am primit-o a fost 3, o notă de „senzație”, la chimie. Nu voi uita niciodată acel moment.
Cel mai umilitor moment trăit în fotbal a fost…
Când am intrat pe teren din postura de rezervă și am fost schimbat după 10-15 minute, am simțit că se prăbușește cerul în capul meu. Mi-a fost foarte rușine, dar am găsit rezerve să-mi revin și am jucat bine în partidele următoare. Însă senzația trăită atunci nu poate fi exprimată în cuvinte.
Unde te vezi peste 10 ani?
În plan profesional, mă văd lucrând în același domeniu, este normal. Foarte mulți jucători au rămas în fotbal după ce au pus ghetele-n cui. Fie ca antrenori, fie și-au deschis școli de fotbal. De asemenea, mă văd tot împreună cu Larisa, soția mea, și avându-l alături pe David, băiețelul nostru. Ei sunt viața mea, rațiunea mea, sunt totul pentru mine, familia îmi dă putere după un meci pierdut. Dacă nu ar fi soția și copilul, aș trece foarte greu peste eșecuri.
De ce crezi că puștii nu mai sunt atrași de mișcare?
Cred că toată lumea intuiește: tehnologia le acaparează viața, a pus stăpânire pe mulți dintre ei, iar părinții nu mai au ce să le facă, din păcate. Nu este deloc normal ca un copil să stea ore în șir cu tableta în mână sau cu telefonul. Ar fi perfect dacă ar petrece mult timp în natură, ar avea rezultate foarte bune și la școală. Dar acest lucru nu se întâmplă.
Cum îți revii după un eșec?
Încerc să iau partea bună a lucrurilor, să mă gândesc la aspectele pozitive. Eșecurile trebuie să ne întărească, nu să ne dărâme. Sportivii suportă mai ușor o înfrângere, chiar dacă este foarte dureroasă, în sensul că există mereu speranța ca următorul meci să se termine cu o victorie.
Există un secret al reușitei?
Foarte multă muncă, perseverență, ambiție, modestie și dăruire. Acestea sunt ingredientele ce se află la baza succesului. Eu aș mai adăuga și puțin noroc. Au fost fotbaliști talentați care au fost nevoiți să renunțe din cauza unor accidentări foarte grave. Acela se numește ghinion curat…
Câteva cuvinte despre CS Mioveni… Echipa are doar 1 punct în clasament, deși ați jucat bine până acum, cu unele excepții.
CS Mioveni este un club mic, însă a reușit să învingă o echipă de Liga I, mă refer la meciul de baraj. În ceea ce privește prezentul, este frustrant să pierzi, deși jocul este bun, dar am încredere că vom aduna puncte în etapele următoare. Campionatul este lung, se pot întâmpla multe.
Articol publicat la: 26/08/2022 11:55