etapa-8-2021-2022-cs-mioveni-chindia-targoviste-0-1-0-1

Etapa 8, 2021/2022: CS Mioveni – Chindia Târgoviște 0-1 (0-1)

Echipa noastră a pierdut, aseară, cu 1-0, meciul de pe propriul teren cu Chindia Târgoviște, partida contând pentru etapa a 8-a a Ligii 1.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Popadiuc în minutul 6 cu un șut de la 20 m, plasat.

CS Mioveni a avut și la acest meci probleme cu arbitrajul. Astfel galben-verzilor le-a fost anulat eronat, un gol valabil, pe motiv de off-side la Garutti, în prima repriză, în timp ce în partea secundă Buziuc a fost lovit cu cotul în gură, alegându-se cu mult sânge și cu buza spartă, însă centralul nu a dat nici măcar fault, ca să nu mai vorbim de al doilea galben la Dinu.

În tabăra gazdă au fost și multe ratări la acest joc, Rusu (de două ori), Sanoh (de două ori), Buziuc, Șerbănică și în final din nou Sanoh, ratând de puțin ținta.

După 8 etape, CS Mioveni rămâne cu 10 puncte în clasament, pe locul 7, înainte de disputarea celorlalte meciuri ale etapei.

Runda următoare, vineri 17 septembrie, elevii lui Pelici vor evolua în deplasare la FC Voluntari.

CS Mioveni – Chindia Târgoviște 0-1 (0-1)

A marcat: Popadiuc (6)

Mioveni: Ducan – Rădescu (77 Oancea), Iacob, Garutti (46 Sanoh), Scarlatache, Șerbănică – Panait (81 Vereș), Dumitriu (77 Toma) – Buziuc, Cristea (66 Coșereanu), Rusu. Antrenor: Alexandru Pelici

Chindia: Căbuz – Capusa, Celea, Paul Iacob, Dinu (49 Baxevanos) – Dulca, Popadiuc (84 Corbu) – Popa, Serban (77 A. Serban), Negut – Florea (77 Kocic). Antrenor: Emil SăndoiCum s-a marcat golul:

Cum s-a marcat golul:

Min 6: Popadiuc driblează lejer la 25 m de poarta adversă, nu este blocat și trage puternic de la 20 m, plasat, în dreapta lui Ducan.

Cum s-a desfășurat partida:

Min 6: 0-1!

Min 9: Șerbănică trage de la marginea careului, pe jos, portarul scapă mingea în lateral, Garutti se desprinde de marcaj și o împinge în plasă, însă tușierul ridică eronat fanionul pengru off-side, iar reușita este anulată

Min 31: Rusu urcă cu balonul la picior și trage puțin pe lângă de la 18 m

Min 54: Sanoh trage puțin peste de la marginea careului, din pozițe bună

Min 63: ocazie mare pentru Mioveni, Rusu singur în 3 m trage pe jos, iar portarul respinge incredibil

Min 74: Sanog pătrunde pe stânga , trimite un șut centrare în fața porții, însă nu apare niciun coechipier la finalizare

Min 75: ocazie mare pentru oaspeți, A. Șerban scapă singur plecând de la limita off-side-ului, dar nu îl poate învinge pe Ducan, trăgând pe lângă poartă

Min 84: Șerbănică centrează de pe stânga excelent, Buziuc reia cu capul din 6 m, dar mingea trece milimetric pe lângă vinclu

Min 86: Șerbănică pătrunde pe stânga, intră în careu, dar trage puțin peste

Min 88: Sanoh trage și el pe lângă după ce pătrunde pe stânga

Leave a comments