Mihai Lixandru a debutat ieri la echipa națională de tineret. Tricolorii au avut meci amical, în Maroc și au remizat 2-2.
Fotbalistul echipei noastre, Mihai Lixandru a intrat pe teren în minutul 82, fiind trimis pe postul de mijlocaș ofensiv.
”Mă bucur că am debutat la echipa națională. Până sa intru pe teren, pot spune că am avut puține emoții, dar după, chiar m-am bucurat de moment. Am fost primit foarte bine în grup și a fost o onoare sa port tricoul echipei naționale. Sper să mai am oportunitatea aceasta” ne-a spus după debut, Lixandru.
Lixandru va pleca spre România în cursul acestei seri, iar mâine dmineață se va alătura lotului lui CS Mioveni antrenat de Alexandru Pelici.
Echipa naţională de tineret a României a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat la Rabat, cu selecţionata similară a Marocului. Golurile africanilor au fost marcate de Chadi Riad Dnanou (70) şi El Mehdi Maouhoub (74), în timp ce pentru „tricolorii mici” au înscris Dragoş Albu (28) şi Daniel Birligea (80).
Acesta este al doilea amical jucat de „tricolorii mici”, după ce au învins, vineri, cu scorul de 2-1, selecţionata similară a Finlandei, într-un meci amical disputat pe stadionul „Arcul de Triumf” din Bucureşti. În acest prim meci de verificare, Lixandru a fost doar rezervă.
România U21: Târnovanu – Telceanu (54 Leca), Screciu, Farcaş, A. Dumitrescu (82 Dican) – D. Albu (82 Ţicu), Grameni (82 Lixandru) – Câmpanu (77 Mărginean), I. Stoica (77 Birligea), Miculescu – Marković (46 Baiaram). Selecţioner: Florin Bratu.
Articol publicat la: 30/03/2022 14:49