În cadrul unei conferințe de presă, antrenorul Schumacher și jucătorii Burnea și Ignat au prefațat meciul de sâmbătă de la Slatina.
”Acum trebuie să revenim cu picioarele pe pământ, pentru că avem un meci important. Trebuie să demonstrăm că merităm să fim în play-off. Vom face tot posibilul, de acum încolo, să arătăm ca o echipă bună și de la meci la meci încercăm să adunăm puncte. Întâlnim o echipă bună, o echipă agresivă, care a demonstrat că este o nucă tare pentru toate echipele din campionat. Știm ceea ce joacă domnul Oprescu. M-am întâlnit de atâtea ori cu dumnealui. Are o echipă cu jucători cu experiență. Chiar au făcut transferuri de jucători de acest gen. Dar noi ne știm capacitățile, am demonstrat-o și sper să o demonstrăm și sâmbătă” – Constantin Schumacher
”Ne așteaptă o partidă dificilă. Trebuie să rămânem în continuare aceeași băieți modești. Trebuie să fim determinați și sperăm să scoatem maximum din acest meci. Este o surpriză calificarea noastră în play-off, pentru că atunci când noi ne-am reunit și am început campionatul toți ne vedeau retrogradați. Am încercat să le dăm peste nas celor care vorbeau despre noi că nu putem să facem mai mult. Dar am format o familie. Formăm o familie și de aia suntem acolo unde suntem” – Ionuț Burnea
”Un meci foarte important, chiar dacă am obținut o victorie în ultimul meci. Trebuie, așa cum a spus și Mister, să ne întoarcem cu picioarele pe pământ. Să fim serioși în continuare, cum am fost, și să tratăm meciul foarte serios. Atuul nostru principal este că suntem o familie, o echipă unită și formăm un nucleu de jucători, mai bătrâni și mai tineri, ne completăm foarte bine și cred că ăsta a fost avantajul nostru. Suntem bucuroși că am reușit accederea în play-off” – Cristian Ignat
Articol publicat la: 15/03/2024 19:44