Evoluțiile bune avute de portarul Răzvan Ducan în cele 4 etape în care a fost băgat în teren nu au trecut neobservate de selecționerul Naționalei Under 21, Florin Bratu.
Astfel, antrenorul României U 21 l-a inclus pe lista celor convocați la lot și pe portarul echipei noastre, pentru amicalurile cu Anglia U 21 și Georgia U 21, ce vor avea loc pe 3 și 7 septembrie. Pentru Ducan nu este o premieră selecția la lot, goal-keeper-ul având selecții constante în trecut, la naționalele U 16, U 17, U 18, U 19. Ultima oară, jucătorul galben-verde a fost prezent în octombrie 2019 la lotul Under 19.
„Iau această convocare ca pe rodul muncii depuse la club. Am primit o șansă și nu cred că am dezamăgit în cele 4 etape în care am fost pe teren. Sper să îmi ajut echipa în continuare, să obținem mai multe puncte. Sper să am evoluții cât mai bune cu CS Mioveni, dar și la Națională” – Răzvan Ducan
Naționala care pregătește participarea la EURO 2023, competiția U21 pe care România o găzduiește alături de Georgia, va disputa două jocuri amicale la începutul lunii viitoare:
- România U21 – Anglia U21 – vineri, 3 septembrie, ora 21:00, stadion Steaua (București)
- România U21 – Georgia U21 – marți, 7 septembrie, ora 21:00, stadion ”Anghel Iordănescu” (Voluntari)
Partidele vor fi transmise în direct la TVR.
Iată lotul convocat de staff-ul U21 pentru acțiunea din septembrie:
Portari: Mihai Popa (FC Voluntari), Răzvan Ducan (CS Mioveni), Szilard Gyenge (AFK Csikszereda)
Fundași: Alexandru Georgescu (Farul Constanța), Alexandru Țîrlea (Deportivo Alaves B/Spania), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Bogdan Racovițan (FC Botoșani), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Sorin Șerban (FCSB), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52)
Mijlocași: Victor Dican (Universitatea Cluj), Dragoș Albu (U Craiova 1948 SA), Ovidiu Perianu (FCSB), Vlad Pop (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Antonio Sefer (FC Rapid 1923), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Alexi Pitu (Farul Constanța), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj)
Atacanți: Cristian Dumitru (FC Argeș), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Ianis Stoica (FCSB)
Articol publicat la: 25/08/2021 13:56