Înainte de meciul cu Rapid de diseară, antrenorul Flavius Stoican și mijlocașul Valentin Coșereanu au vorbit despre importanța acestui joc. Cei doi au fost prezenți în fața jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă. ”Vrem să ne ridicăm la înălțimea jocului cu Rapid!” este mesajul transmis de galben-verzi.
”Ne așteaptă o partidă ca toate celelalte, foarte importantă. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din țară, la momentul de față. vrem să ne ridicăm la întălțimea jocului cu Rapid. Cu siguranță nu va fi ușor, dar nici ei nu o să iabă o situație ușoară! Am încredere în acești băieți, îi văd conectați la antrenamente, îi văd cât de mult au suferit după meciul cu U Cluj, pe care l-am pierdut nemeritat. Sunt conștienți de importanța jocului și mergem încrezători să jucăm fotbal. E important, ca să profităm de fazele pe care le ave, să fie încrezători în calitățile lor!” a spus Flavius Stoican.
veZi declarația completă – VIDEO AICI
Principalul echipei noastre a vorbit și despre problemele de lot, dar și despre modul în care trebuie abordat meciul. ”Singura problemă este cea a lui Liviu Antal. Eu sper să nu fie de durată. În rest toți jucătorii sunt apți!. Important este ca noi să avem o stare de spirit bună, să fim inspirați și să avem încredere. Văd cât de mult își doresc să ieșim din această situație. Trebuie să fim echlibrați, încrezători și să nu fim lipsiți de dorință. Adversarul face un pressing agresiv, își creează multe situații și poate pune presiune mare pe adversar!” a mai spus Stoican.
La rândul său, Valentin Coșereanu a vorbit despre adversarul cu care CS Mioveni joacă diseară. ”Întâlnim o echipă puternică, ce se bate pentru play-off. Au o galerie frumoasă, care vine mereu din spate. Suntem încrezători, că putem scoate un rezultat bun în această importantă partidă”.
Articol publicat la: 17/09/2022 12:02